BRAȘOV. Șofer oprit pe un bulevard din oraș, peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un conducător auto în vârstă de 41 de ani este cercetat penal, după ce a fost depistat de polițiști în stare avansată de ebrietate, ieri după-masă, pe Bulevardul Saturn din municipiul Brașov.
Bărbatul a fost oprit pentru control de polițiștii de la Biroul Rutier Brașov, în jurul orelor 16.45, iar la verificarea cu etilotestul a rezultat că avea 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Aseară, în jurul orelor 21.00, polițiștii de la posturile Ungra și Hoghiz au oprit în trafic un bărbat de 39 de ani care șofa prin Dăișoara, deși avea 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz se fac cercetări în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită alcoolemia în sânge.
În fine, agenții de la Secția Poliție Rurală Feldioara au depistat aseară, în jurul orei 22.00, un tânăr de 26 ani care conducea un autovehicul pe raza localității Teliu, fără a avea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
La verificarea cu etilotestul, rezultatul a fost 0.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.