COVID-19. S-a stins și compozitorul piesei „I Love Rock ‘n’ Roll”
Compozitorul hit-ului „I Love Rock ‘n’ Roll” s-a stins din viață, după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.
Cântărețul și compozitorul Alan Merrill a murit duminică, 29 martie, la New York. Artistul în vârstă de 69 de ani a decedat din cauza complicațiilor provocate de virus. Vestea pierderii artistului a fost făcută publică de către fiica acestuia, Laura Merrill, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Cei doi erau extrem de apropiați, după cum reiese și din mesajul îndoliat.
„Tu ai fost mai mult decât tatăl meu. Tu ai fost cel bun prieten al meu. Tu ai fost unul la un milion. Tu ai fost mereu acolo. Ce voi face eu acum fără tine? Sunt pierdută. Tată, te iubesc foarte mult, această durere este insuportabilă. Te iubesc pentru totdeauna”, este doar o parte din mesajul îndurerat.
CITIȚI ȘI:
Cântăreț premiat cu Grammy, mort după infectarea cu COVID-19
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.