Politic

Tudor Benga, deputat USR de Braşov, propune diminuarea cu 25% a indemnizației senatorilor și deputaților

 

Tudor Benga, deputat USR de Braşov, a depus un proiect de lege pentru diminuarea cu 25% a indemnizației senatorilor și deputaților, pe perioada instituirii stării de urgență și ulterior acesteia, timp de 6 luni calendaristice, a anunţat usr.ro.

„Este un act civic și de solidaritate al Parlamentului României cu cetățenii care se tem acum nu doar pentru sănătatea lor și a celor pe care-i iubesc, ci și pentru posibilitatea pierderii locurilor de muncă și a diminuării veniturilor. Bugetul României a fost sărăcit după trei ani de guvernare incompetentă a PSD. Guvernul României deja a creat fonduri de criză pentru IMM-uri și industria afectată și pentru protecția socială a cetățenilor prin ordonanțele 29 și 30, dar nu am ajuns în vârful pandemiei și e greu de anticipat șocul economic. Va crește foarte curând presiunea bugetară pentru satisfacerea necesităților din ce în ce mai mari ale sistemului medical și ale direcțiilor de sănătate publică, pe măsură ce virusul se răspândește și vor apărea mai multe cazuri grave”, a declarat deputatul Tudor Benga, care a adăugat că este nevoie de un efort colectiv pentru a ajuta la redresarea situației economice pe durata instituirii stării de urgență, dar și după încetarea acesteia, pe o perioadă de 6 luni necesară reluării activităților economice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button