Update CORONAVIRUS BRAȘOV. Farmacista testată pozitiv – clarificări din partea Dr. Max/ex-Sensiblu
Reprezentanții A&D Pharma – Dr. Max Group/fosta Sensiblu au venit cu clarificări în cazul farmacistei care a fost confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus (detalii aici: Update CORONAVIRUS BRAȘOV. Farmacistă testată pozitiv):
„În perioada 7-15.03.2020, angajata noastră aflată în concediu de odihnă, confirmată pozitiv cu virusul COVID-19, a trecut pasager prin trei farmacii ale noastre, dar nu a intrat în contact cu pacienții farmaciilor grupului nostru.
Pentru că punem sănătatea oamenilor înaintea interesului de business, am hotărât să închidem provizoriu farmaciile pentru a fi dezinfectate și să ne asigurăm în acest timp că toți angajații care au intrat în contact direct sau indirect nu prezintă simptome și nici un risc. Acestea se vor redeschide de îndată ce acest lucru va putea fi făcut în deplină siguranță. În acest moment, colega noastră infectată cu virusul COVID-19 se află în spital, sub supravegherea medicilor, iar angajații noștri vor fi testați. Compania noastră face parte dintr-un grup care respectă reglementările în vigoare, ținem la sănătatea și siguranța pacienților, dar și a angajaților noștri și nu am face nimic care să aducă atingere acestora”, se arată în comunicatul semnat de Departamentul de Comunicare Corporate A&D Pharma – Dr. Max Group.
Citiți și:
Update CORONAVIRUS BRAȘOV. Farmacistă testată pozitiv
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.