Coronavirus
CORONAVIRUS. DESCOPERIRE pentru neutralizarea Covid-19!
Institutul flamand de cercetare în biotehnologie (VIB) a anunțat descoperirea de anticorpi capabili să neutralizeze coronavirusul, dar sunt necesare noi teste pentru a fi confirmate rezultatele.
Conducerea laboratorului Xavier Saelens (VIB) din Gent a menționat că descoperirea constituie un pas important pentru dezvoltarea unui eventual medicament antiviral contra Covid-19. S-a precizat, totodată, că anticorpii pot împiedica coronavirusul să infecteze celulele umane. În plus, aceștia pot fi produși la scară largă.
„Contrar vaccinurilor, anticorpii oferă o protecție imediată. Avantajul este că pacienții n-au nevoie de timp pentru a-și produce proprii anticorpi”, s-a relatat în comunicatul de presă al firmei amintite.
Anticorpii au fost dezvoltați împreună cu două echipe de specialiști din SUA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.