Delicte

BRAȘOV. Persoanele căutate pentru furturi de pe un card bancar au fost identificate

 

Cele două persoane căutate pentru retrageri ilegale de bani de pe cardul unui brașovean au fost identificate.

„În urma mediatizării, la data de 6 martie a.c., a imaginilor și informațiilor conform cărora persoanele necunoscute și-au însușit pe nedrept un card, efectuând operațiuni neautorizate de retragere de numerar, vă comunicăm faptul că persoanele în cauză au fost identificate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brasov în cadrul dosarului penal constituit, în vederea probării întregii activități infractionale”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.

Cercetările au început după ce Secția 2 Poliție Brașov a fost sesizată de o persoană din oraș cu privire la faptul că tatăl său a pierdut cardul bancar, de pe care au fost retrase mai multe sume de bani, fără consimțământul beneficiarului.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că suspecții și-ar fi însușit pe nedrept cardul, efectuând 14 operațiuni neautorizate de retragere de numerar de la diferite ATM-uri amplasate pe raza municipiului Brașov, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 9.600 lei.

Pentru detalii, CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Persoane căutate după ce au folosit ilegal un card bancar! Le-ați văzut? (FOTO și VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button