NAȚIONAL. Nu se va interzice creșterea porcilor în gospodării, dar se vor impune reguli de biosecuritate
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcinelor în gosposdăriile populației din România – au ținut să anunțe, astăzi, reprezentanții instituției, după ce au apărut astfel de informații în presă.
Totul a pornit de la faptul că ANSVSA a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli de bună practică în creșterea porcinelor.
„Propunerile au rolul de a identifica soluțiile optime care să permită crescătorilor de porci, atât din gospodăria populației (sistemul de creștere nonprofesional), cât și din fermele comerciale, să continue creșterea suinelor și să diminueze la minim pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul României. Până în acest moment, despăgubirile plătite proprietarilor de animale afectate din România se ridică la peste 100 de milioane de euro”, au precizat reprezentanții ANSVSA.
Proiectul de ordin comun (ANSVSA și MADR) stabilește anumite reguli generale de biosecuritate, în urma consultărilor cu crescătorii, asociațiile de fermieri și asociațiile procesatorilor de carne, potrivit comunicatului remis de Autoritate.
„Creșterea suinelor în gospodăria țărănească (gospodăria populației) nu va fi interzisă, iar oamenii vor avea în continuare posibilitatea de a desfășura aceasta activitate tradițională. Asigurăm toți cetățenii crescători de porci – gospodăria populației, fermă de tip A, fermă comercială – că vor putea crește porci în România, cu respectarea măsurilor de biosecuritate specifice formei de organizare”, au precizat cei de la ANSVSA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.