Brașoveanul Ion Țiriac a făcut un ANUNȚ IMPORTANT
Președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că România va fi gazda încă unui turneu de tenis. Turneul challenger masculin va avea premii în valoare totală de 180.000 de dolari și se va juca în luna mai la Baza Sportivă Ciric din Iași.
„Pe lângă turneul pe care o să-l aveți, unul internațional, cu premii mari, este perspectiva unui centru regional de tenis, care vă garantez că va atrage copii. Precum atrage un stup albinele, sute de copii se vor lega de acest sport“, a spus Țiriac, potrivit Prosport. La conferința de presă au mai participat, printre alții, primarul Iașiului, Mihai Chirica, directorul de turneu Daniel Dobre și vicepreședinții FRT, George Cosac și Răzvan Itu. Potrivit primelor informații, la startul turneului se vor afla și doi jucătorii din Top 100 ATP.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.