Sport

BRAȘOV. ERSTE LIGA. Start superb în „sfertul” Corona Brașov – ACSH Gheorgheni

 

Sfertul de finală Corona Brașov – ACSH Gheorgheni a început cu un meci tensionat, încheiat fantastic pentru „lupii”, care l-au avut pentru prima oară pe bancă pe canadianul Dave MacQueen

Harghitenii au condus cu 2-0, dar nu și-au dat seama ce i-a lovit în ultimele minute.

Deși ai noștri au dominat pe gheață, golurile au venit în poarta lui Patrik Polc. Elekes a deschis scorul în minutul 35, iar Valdix a făcut 2-0 cu 33 de secunde înainte de a doua pauză, golul fiind validat după ce arbitrii au urmărit reluări pe monitoarele de la masa oficială.

În repriza a treia ai noștri au asediat poarta lui Cooke, dar se părea că nu este ziua lor. „Lupii” au irosit ocazii importante și meciul curgea spre un succes al harghitenilor. Carlson a dat însă trezirea cu un gol în superioritate, în minutul 54. Injectați cu moral, ai noștri au continuat să forțeze, iar Peter a restabilit egalitatea în minutul 57. Nu a fost nevoie de prelungiri, penntru că acealați Peter a pus cireașa pe tortul remontadei celor de la Corona, cu un gol de aur, marcat cu 45 de secunde rămase din timpul regulamentar, după o fază lucrată superb de Trancă.

3-2 a fost rezultatul primului meci al seriei, una lungă însă, care se va decide în sistemul cel mai bun din 7 meciuri. Partida a doua va avea loc tot la Patinoarul „Olimpic”, mâine, de la ora 18.30.

CITEȘTE ȘI: 

Corona Brașov, PRIMUL MECI din sferturile de finală ale Erste Liga! REZULTATUL…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button