BRAȘOV – RÂȘNOV. „Un vis devenit realitate”! Toate informațiile necesare despre etapele de Cupă Mondială…
Un prim pas l-am făcut în vara anului 2018, când am primit spre organizare două etape de Grand Prix, în fapt, o Cupă Mondială pentru sezonul estival. Atunci am făcut cunoștință cu unii dintre cei mai buni săritori ai lumii, printre care și vedeta anului, polonezul Kamil Stoch, venit după un sezon de iarnă în care a reușit să egaleze un record vechi de 16 ani, și anume câștigarea tuturor etapelor Turneului celor 4 trambuline, dar și victorie în clasamentul general al FIS SKI JUMPING WORLD CUP.
Făcând o bună repetiție generală cu mai puțin de o lună în urmă, când, pentru a șasea oară, la Râșnov au fost organizate două etape de Cupă Mondială feminină, Comitetul de Organizare, coordonat de primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, s-a asigurat că totul este pus la punct în cel mai mic detaliu. Interesul pentru competiția masculină este de 5 ori mai mare, iar impactul media, mai ridicat de peste 20 de ori față de competiția feminină, ceea ce face ca și exigențele impuse de Federația Internațională de Schi să fie mai ridicate.
Centru de presă, de pildă, este pregătit să găzduiască circa 100 de jurnaliști, la care se adaugă echipele televiziunilor care vor fi prezente. Transmisia se va realiza cu 14 camere, față de 8, câte au fost folosite la transmisiunile competițiilor feminine, iar pentru comentatorii canalelor tv de sport au fost montate noi cabine de transmisie.
La etapele de la Râșnov, programate vineri 21 și sâmbătă 22 februarie, cu sesiune de calificări joi, 20 februarie, și-au anunțat prezența 60 de săritori din 17 țări, în frunte cu liderul actual al Cupei Mondiale, austriacul Stefan Kraft, care conduce în clasament cu 1.273 de puncte, precum și câștigătorul Turneului celor 4 Trambuline, polonezul Dawid Kubacki, aflat pe locul 4 în clasamentul general al Cupei Mondiale”, s-a menționat pe contul de Facebook precizat anterior.
România va avea un reprezentant la startul concursurilor, este vorba de brașoveanul Daniel Cacina, din nou campion național după întrecerile de la finele săptămânii trecute.
„Un moment special al evenimentelor pregătite de organizatori este și ceremonia de atribuire a numerelor de concurs, care se va desfășura în sala Cinematografului «Amza Pellea din Râșnov» și la care Federația Română de Schi Biatlon și președintele Consiliului județean Brașov, Adrian Veștea, vor înmâna trei trofee unor parteneri care au fost alături în amplul proiect ce a vizat includerea României în clubul select al organizatorilor de etape de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile: Walter Hofer, directorul competițiilor masculine de sărituri cu schiurile din cadrul FIS, Paul Ganzenhuber, care de un deceniu ne este alături, coordonând colectivele de antrenori ale loturilor naționale de sărituri cu schiurile, și Christian Moser, cel ce a coordonat programul OMV Move&Jump, prin care s-au pus bazele construcției menite ca astăzi să facă posibilă premiera despre care vorbeam: organizarea în România a unor etape de Cupă Mondială masculină”, au mai anunțat organizatorii.
Iată și programul evenimentului
JOI, 20.02.2020
11.30: Antrenamentul oficial
13.00: Runda de calificări
VINERI, 21.02.2020
14.00: Săritura de probă
15.00: Manșa I, urmată de: Manșa finală, după care: Festivitatea de premiere
SÂMBĂTĂ 22.02.2020
12.00: Runda de calificări
13.45: Manșa I, urmată de: Manșa finală, după care: Festivitatea de premiere
Intrarea spectatorilor este liberă, Primăria Râșnov punând la dispoziție curse regulate, din centru (Cinematograful Amza Pellea), până la baza de pe Valea Cărbunării, din 30 în 30 de minute.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.