Poiana BRAȘOV. Investiţie publică de 3,6 milioane de lei fără TVA pentru… două ratracuri noi / Iată şi starea pârtiilor!
Începând din acest week-end, pârtiile din Poiana Brașov vor fi amenajate de şase ratracuri, dintre care două achiziționate în 2020, ce sunt livrate în această săptămână, după cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Braşov.
„Odată cu această investiție, domeniul schiabil din Poiana Brașov devine singurul din România care dispune de un număr atât de mare de echipamente amenajare. Obiectivul Municipalității, prin această achiziție, este de a crește calitatea pârtiilor și de a asigura schiorilor cele mai bune condiții de practicare a acestui sport”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Valoarea investiţiei din acest an este de 3,6 milioane de lei, fără TVA.
Costul include transportul de la producător şi punerea în funcţiune a celor două maşini de bătut zăpada tip ratrac, cu cablu de tractare.
Pe lângă ratracuri, pentru amenajarea pârtiilor sunt utilizate 120 de lăncii și 29 de tunuri de zăpadă (10 fixe și 19 mobile).
„Azi-noapte a ajuns în Poiană primul ratrac, iar următorul va ajunge vineri, astfel că, din weekend, se va acționa pe domeniul schiabil cu 6 ratracuri. Deși este vorba de o investiție consistentă a Primăriei, de aproximativ 4 milioane de lei, este una necesară, atât timp cât ne-am propus să organizăm competiții sportive internaționale, încadrate în calendarul Federației Internaționale de Schi, dar și să asigurăm turiștilor cele mai bune condiții de schi. Sunt bucuros că au fost livrate atât de repede, pentru că ne va permite să pregătim pârtiile pentru cele două competiții majore din luna februarie, Children Trophy și Nation CUP și să avem cele mai bune pârtii, cel puțin în România”, a declarat primarul George Scripcaru.
Detalii tehnice ratracuri:
Mașinile sunt tip PistenBully 400W, echipate cu motor Cummins cu o putere de 400 CP
– cabina mare cu două locuri, design hibrid Kasbohere, certificată ROPS
– sistem de protejare a cabinei la rostogolire, suspensie pneumatică, geamuri față, spate și laterale securizate și încălzite;
– cabestan cu lungime cablu de 1050 m și forță de tragere 40 kN; – viteza de deplasare variabilă între 0-21 km/h;
– greutate brută 12.200 kg;
– sarcina utilă pe platformă: 2500 kg;
– dimensiuni platformă încărcare 2120 x 1920 mm;
– dimensiuni de gabarit:
– lungime totală, cu lamă și freză: 9.010 mm;
– înălțime maximă peste cabestan: 3.280 mm;
– lățime peste șenile: 4.206 mm; – lățime peste freză și flapsuri laterale: 6.400 mm.
Starea pârtiilor
Toate pârtiile de pe întreg domeniul schiabil sunt în condiții foarte bune, stratul de zăpadă este de 70 de cm în partea superioară a domeniul schiabil și de 50 de cm în partea inferioară, iar starea zăpezii este, de asemenea una foarte bună, potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov.
Astăzi au fost funcţionale următoarele instalaţii pe cablu: telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul și Stadion și snowpark Bradul.
S-a putut schia pe toate pârtiile, cu excepția pârtiei Subteleferic, rezervată pentru o competiție sportivă. Prognoza meteo prevede pentru următoarele ore ninsoare şi temperaturi în scădere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.