BRAȘOV. Schimbare neașteptată la Direcția de Sănătate Publică
Deși primise la final de an 2019 prelungirea mandatului de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, pentru încă șase luni, Denisa Secuiu nu mai ocupă această funcție. Potrivit stiripesurse.ro, ea a fost înlocuită cu Anca-Dora Bertea (foto), printr-un ordin semnat de ministrul Sănătății.
Anca-Dora Bertea a absolvit, în 2004, Colegiul Național „Andrei Șaguna”. A urmat cursurile Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și cursurile Facultății de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, având astfel dublă licență de medic.
În 2019, a obținut atestatul în Managementul Serviciilor de Sănătate.
După rezidențiatul efectuat la Iași, Anca-Dora Bertea a fost, pentru o scurtă perioadă, consilier local PSD în CL Brașov, medic de prim-ajutor la o societate comercială din Brașov și consilier al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Brașov.
Citiți și:
BRAȘOV. DSP rămâne cu director interimar
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.