Gheorghe Turda, incident ce i-a pus viața în pericol, în vacanță
Intepretul de muzică populară Gheorghe Turda a avut parte de un incident ce i-a pus viața în pericol, în timp ce se afla în vacanță, în Asia. „Mi-a căzut pur şi simplu grilajul luminatorului în cap”, a explicat artistul. Cântărețul de muzică populară s-a accidentat în liftul hotelului în care era cazat. Acesta a făcut imediat plângere managerului.
„Azi mi s-a întâmplat un mic, dar periculos necaz. Am făcut o reclamaţie managerului hotelului în care suntem găzduiţi”, a povestit Gheorghe Turda pentru Click.ro. Totul s-a petrecut în liftul hotelului din Cambodgia, acolo unde Gheorghe Turda a plecat în vacanță alături de un grup de români.
„În liftul din hotelul în care am fost accidentat mi-a căzut pur şi simplu grilajul luminatorului în cap şi pe umăr. Mă doare şi acum capul”, a mai spus Gheorghe Turda pentru sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.