Județul BRAȘOV. Și-a pus viața în pericol, circulând ilegal cu mopedul
Un tânăr de 20 de ani, din județul Brașov, a fost la un pas să-și piardă viața, aseară, într-un accident de moped. Acesta circula pe strada Mihai Viteazul din Budila, atunci când într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit podețul din beton de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, tânărul a fost proiectat în afara părții carosabile.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul circula ilegal cu vehiculul.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu are permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat/înregistrat. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,58 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.