Un BRAȘOVEAN, ucigaș plătit de o femeie să-i omoare soțul, cetățean italian
Un caz înfiorător s-a petrecut în comuna gălăţeană Buciumeni. O femeie de 32 de ani, din localitate, este acuzată că, împreună cu doi complici pe care i-a plătit, ambii cu vârsta de 21 de ani, unul dintre ei din Brașov, şi-ar fi ucis soţul, un cetăţean italian în vârstă de 64 de ani, după care a încercat să însceneze un accident casnic, conform unor surse judiciare citate de publicația „Viața liberă” Galați.
Moartea italianului a fost anunţată luni, 30 decembrie 2019, la ora 22.30.
În prima fază, părea să fie o moarte provocată de un accident casnic, însă o serie de leziuni de pe corpul victimei au ridicat semne de întrebare, aşa că ancheta penală a fost începută sub suspiciunea de omor. În prima zi a anului 2020, legiştii au confirmat, în urma efectuării necropsiei, bănuielile anchetatorilor: italianul a fost omorât în bătaie. Cea care ar fi comandat asasinatul a fost chiar soţia acestuia, care ar fi plătit celor doi suma de 2.500 de lei. Femeia avea o relație cu tânărul în vârstă de 21 de ani din localitate.
„Una dintre persoanele care au săvârșit agresiunea asupra victimei este o persoană cu care inculpata avea o relație extraconjugală, un bărbat în vârstă de 21 de ani, iar cel de-al doilea este tot de 21 de ani, care locuiește în Brașov și a venit pentru o scurtă perioadă de timp în localitatea Buciumeni. Inculpata a susținut că a dorit să îi ofere o corecție soțului, care devenise agresiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar cei doi inculpați susțin că au dorit același lucru, respectiv că l-au lovit pentru a-l intimida”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați pentru publicația amintită.
Femeia şi autorii crimei au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de omor calificat. Ieri, judecătorii au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, cei doi tineri fiind acuzați de omor cu premeditare, iar femeia, de instigare la săvârșirea acestei infracțiuni. Cei trei riscă să primească închisoare pe viață pentru fapta lor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.