BRAȘOV. Număr record de gripe în acest sezon
Chiar dacă, pe ansamblu, numărul de boli de sezon rece a fost aproape similar celui din intervalul precedent, a explodat numărul de cazuri de gripă. În total, 1.698 de braşoveni au fost afectaţi, în săptămâna 2-8 decembrie, de boli respiratorii, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). A crescut și numărul celor internaţi, de la 79 în ultima săptămână din noiembrie, la 108 în săptămâna trecută. Ponderea cea mai mare a „bolilor de sezon” au avut-o infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 1.399 de cazuri, dintre care 26 au fost internate (13 sunt copii cu vârste între 0 şi 14 ani).
Numărul cazurilor de pneumonie a crescut şi el faţă de săptămâna anterioară, la 284 de cazuri, faţă de 262 în săptămâna anterioară. Dintre acestea, 82 au fost cazuri care au avut nevoie de îngrijiri spitalizate. A crescut însă numărul îmbolnăvirilor de gripă diagnosticate clinic – pe baza simptomelor, de la 4 la 15 săptămâna trecută, 9 fiind copii, primul record al acestui sezon. Din fericire, nu au fost grave, toți bolnavii au primit tratament acasă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.