Politic

Primarului Scripcaru NU i-ar fi pe plac dorința lui Klaus Iohannis… UPDATE. Măsura Guvernului Orban

 

UPDATE. Conform G4Media.ro, citând surse oficiale, Guvernul liberal condus de Ludovic Orban ia în calcul angajarea răspunderii pentru adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin (vezi mai jos și situația în ceea ce-l privește pe George Scripcaru), dar și desființarea Secției Speciale pentru anchetarea magistraților. Măsurile ar putea fi luate, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

……………………………………………………………………………………………………………

Klaus Iohannis, președintele României, intenționează să se revină la sistemul cu două tururi la alegerile locale, pentru ca reprezentanții PNL să-și maximizeze șansele de a-i învinge pe candidații PSD în cât mai multe județe. Informația a fost furnizată de G4Media.ro, citând surse din interiorul Partidului Național Liberal.

De asemenea, Iohannis susține ca președinții de Consilii Județene să fie aleși de către consilieri, nu în mod direct.

În privința alegerilor pentru primării, președintele României a precizat, conform sursei citate, că „sunt primari cărora nu le convine” varianta cu două tururi de scrutin, tot el punctând: „Asta e”.

Este posibil ca nici lui George Scripcaru, actualul primar al Brașovului – susținut de PNL, să nu-i convină varianta cu două tururi de scrutin, pentru că, venind puternic pe turnantă, contracandidatul ar putea să-i dea mari bătăi de cap…

Foto: Klaus Iohannis și Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button