Expres

BRAȘOV. „Restanțele” la pensii s-au redus cu 80%. Telefoanele directorilor, la dispoziția pensionarilor

 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a publicat numărul de telefon al preşedintei Casei Naţionale de Pensii (CNPP) și a anunțat că de luni îi va obliga pe toți directorii caselor județene și locale să-și facă publice numerele de telefon de serviciu.
Gestul inedit vine ca urmare a problemelor din sistem privind plata pensiilor după recalcularea decisă prin lege de  Guvernul PSD. Actualul ministru al Muncii se întreabă dacă nu a existat vreun interes din partea fostei guvernări întârzie recalcularea pensiilor, fiindcă acest lucru necesita plăţi suplimentare. „Pe lângă întârzieri, mulţi oameni îmi semnalează dialoguri revoltătoare, atitudini arogante din partea reprezentanţilor Caselor de Pensii. Faptul că toţi aceşti pensionari ajung la mine, nu găsesc înţelegere până la dialogul cu mine, nu se pot lămuri asupra situaţiei dosarului lor de pensie, se va schima radical în perioada următoare. Pe lângă telefonul meu care este disponibil, poate că a venit momentul să audă aceste voci necăjite ale pensionarilor şi actualul preşedinte ale Casei Naţionale de Pensii. Poate fi găsit la 0722.587.228, un telefon plătit din bani publici”, a subliniat Violeta Alexandru. Preşedintele CNPP este Ioan-Petru Căprariu, membru al PSD Timiş, numit în această funcţie de fostul premier Viorica Dăncilă, în martie 2019.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a mai spus că de la începutul mandatului, în două săptămâni, de la primele semnale privind întârzierile în recalcularea pensiilor, a reuşit reducerea numărului de dosare cu 50%, de la 14.452 la 8.767.

„Nu mă opresc aici, obiectivul meu este să reducem numărul în continuare şi să rămână de clarificat doar situaţiile excepţionale. Numărul de 45 de zile prevăzut de lege trebuie respectat. Pentru că nu e vorba să respectăm zile, ci să respectăm pensionarii. Faptul că, în plan local, s-au redus, respectiv s-au eliminat restanţele, arată că se poate face treabă! Se poate! Era doar o problemă de voinţă./interes din partea foştilor miniştri ai PSD. De interesul real al preşedintelui Casei de Pensii Naţionale, dar şi al unora dintre Casele locale. De exemplu, Casa Locală Pensii Câmpina avea 349 de restanţe în 15.11.2019, iar la 28.11.2019 nu mai are niciuna. Casa Judeţeană de Pensii Gorj, de la 2.083 a ajuns la 495. La Braşov, Casa Judeţeană de Pensii avea 296 şi mai are în lucru 55. Aşa trebuie să se lucreze şi la Casa Judeţeană de Pensii Alba, unde situaţia managementului este mult mai complexă, acolo unde erau 3.840 dosare la 15.11.2019 ajungându-se la 3.731, dar şi la Bucureşti, sectoarele laolaltă înregistrând o descreştere mult prea lentă, anume de la 2.888 la 1.676″, a mai scris Violeta Alexandru pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button