Economic

BRAŞOV. ANAF. Contribuabilii pot scăpa de penalităţile aferente datoriilor către stat prin depunerea unei cereri de anulare

 

Peste 38.000 de contribuabili din România, inclusiv din judeţul Braşov, au depus, până în 19 noiembrie 2019, cereri de anulare a penalităţilor aferente datoriilor către stat.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală continuă acţiunile de susţinere a contribuabililor în vederea conformării la plata obligaţiilor fiscale şi le reaminteşte celor care înregistrează obligaţii fiscale principale restante, la data de 31.12.2018, că pot beneficia, în condiţiile reglementate de O.G. nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale. Una dintre ele este sub forma anulării, în totalitate, a obligaţiilor accesorii, sens în care menţionăm că până la data de 19.11.2019 au depus notificări/cereri de anulare a obligaţiilor accesorii un număr de 38.026 contribuabili”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

Pentru accesarea facilităţii fiscale constând în anularea obligaţiilor accesorii, până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, trebuie să fie achitate obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la 31 decembrie 2018 şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2019.

„Anularea obligaţiilor accesorii nu este condiţionată de depunerea notificării privind intenţia de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă, până la data de 16.12.2019, inclusiv, o cerere în acest sens, la organele fiscale competente. Eficienţa accesării unei astfel de facilităţi constă în aceea că, prin achitarea voluntară a obligaţiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum şi a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 şi 15.12.2019, se pot anula obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31.12.2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor şi bunurilor deţinute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligaţii”, precizează ANAF.

Cererea de anulare a obligaţiilor de plată accesorii poate fi depusă şi fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la organul fiscal compentent, prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button