ALEGERI. Prezență mai mare decât în primul tur. Diaspora bate record după record. Vezi și prezența în județul Brașov
Prezența la vot în turul al 2-lea al alegerilor prezidențiale a depășit-o pe cea din primul tur, chiar în mod spectaculos, în cazul diasporei.
Astfel, la închiderea urnelor, votaseră 9.086.514 alegători din țară (49,87%) și 934.485 din diaspora. Procentajul total de prezență la urne a fost de 55%.
Spre comparație, în primul tur prezența la vot a fost de 8.683.688 (47,66%) în țară și de 675.348 în diaspora. Dintre votanții din țară, 5.057.364 au fost din mediul urban și 3.626.324 din mediul rural. În total, în primul tur s-au prezentat la urne 9.359.673 de români, reprezentând 51,19% din totalul celor înscriși pe listele electorale.
În județul Brașov, din cei 516.595 alegători înscriși în listele electorale permanente au votat 292.557 (inclusiv cei 1.605 care au solicitat urna mobilă și cei 42.054 votanți pe listele suplimentare), rezultând un procentaj de 56,63%.
În primul tur, în județul Brașov votaseră 277.688 alegători (53,75%), dintre care 39.161 pe liste suplimentare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.