EMOŢIONANT. Alex Dima, de la „România te iubesc”, surprins până la lacrimi într-un orfelinat
Alex Dima, îndrăgitul jurnalist de la „România te iubesc”, şi-a serbat împlinirea celor 43 de ani de viaţă cu câteva zile în avans, la un orfelinat. El a fost felicitat și sărbătorit de 126 de copii de la așezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuți, conform libertatea.ro.
Copiii l-au făcut să plângă de fericire în momentul în care i-au arătat recunoștința și i-au făcut o petrecere-surpriză.
„Eu îmi iau energie din oameni și din locurile pe care le întâlnesc. Uite, am fost la Rădăuți. Acolo este un așezământ pentru copii, sunt 126 de copii în momentul ăsta. Am spus povestea acelui loc de mai multe ori și am filmat o altă poveste de acolo pe care o să o dau de 1 decembrie. Când ne-am așezat la masă, la un moment dat s-a stins lumina și au început 126 de copii să cânte. Au venit cu vreo 10 torturi sau 11, nu mai știu exact, și a trebuit să suflu în toate și a fost așa… de nedescris. Am râs, am plâns, am venit de acolo încărcat de energie. Le-am promis că o să mă întorc. Mă duc acolo și fac Revelionul”, a povestit Alex Dima, conform sursei citate.
Copiii de care are grijă starețul Iustin nu sunt doar abandonați de părinți, ci printre ei se numără copii abuzați fizic și psihic, trimiși la cerșit sau care au rămas orfani.
CITIŢI ŞI:
Jurnalist de la „România te iubesc”, dramă în viaţa personală
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.