Razie în municipiul BRAŞOV, pe linie economică, rutieră şi de menţinere a siguranţei publice
Poliţiştii, inclusiv luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune de control, vineri, pe raza municipiului Brașov, pe linia prevenirii faptelor cu violență, a combaterii activităţilor comerciale ilicite şi a asigurării siguranţei rutiere.
„În cadrul acțiunii au fost controlate 15 societăți comerciale ce își desfășoară activitatea în domeniul alimentației publice și bar, amplasate pe raza municipiului Brașov, pe linia respectării prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sume în valoare de 1.500 lei și au fost invitați la sediu pentru efectuarea de verificări în evidențele contabile doi administratori ai societăților comerciale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent Nadia Olaru.
De asemenea, au fost legitimate 246 de persoane, iar pe linie rutieră au fost verificate 60 de autovehicule și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 4.000 lei.
foto – internet
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.