Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Comemorarea „Colectiv” a adunat puțini participanți

  • WhatsApp Image 2019-10-30 at 20.20.58b_274591.jpeg
  • WhatsApp Image 2019-10-30 at 20.20.58a_274593.jpeg
  • WhatsApp Image 2019-10-30 at 20.20.58_274594.jpeg
 

La patru ani de la tragedia din Clubul „Colectiv”, atât în Bucureşti, cât şi în toate marile oraşe din ţară au avut loc acţiuni comemorative. La Brașov, unde acțiunea nu a fost mediatizată decât prea puțin pe Facebook (comunitatea de Facebook „Braşovul Civic”), au participat circa 30 persoane, familii cu copii, în principal, potrivit reprezentanților Jandarmeriei Brașov. Aceștia au aprins lumânări la colțul Prefecturii, după care s-au îndeptat într-un marș tăcut spre Piața Sfatului, unde erau șapte persoane cu o boxă și o chitară (video) la fântână, acolo unde s-au mai făcut comemorările.

„Colectiv” a fost cea mai mare tragedie din România, după 1989. Ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie 2016 în Clubul Colectiv a provocat o durere colectivă. A zdruncinat adevărurile unora, minciunile altora. A dus la o nevoie acută de schimbare. A venit, după o stare generală de confuzie, nevoia de a şti adevărul şi de a-i responsabiliza pe cei vinovaţi, nu doar de „Colectiv”. Românii şi-au strigat durerea, teama, revolta. Au ieşit în stradă să protesteze, au iniţiat campanii de ajutorare. S-a spus că, după „Colectiv”, nimic nu va mai fi la fel. S-au făcut, pentru o bună bucată de timp, comemorări zilnice, s-au schimbat sau înăsprit legi (deși problema majoră este legată de nerespectarea legilor, nu de lacuna ori permisivitatea legislativă). 
Și la Brașov se crease un spațiu de comemorare în Piața Sfatului, la fântână, cu fotografii, bannere, lumânări ce se aprindeau în fiecare seară. A rezistat intemperiilor, dar încet-încet s-a lăsat uitarea, mai ales că au venit sărbătorile, cu o isterie generală, odată cu dilema cadoului perfect, cearta pe locurile de parcare, aglomeraţia de la casele de marcat și cântări până la saturație. „Altarul” pentru „Colectiv” cu tot cu bannerul „Nu vom uita niciodată” a fost mutat pe gărdulețul din jurul bradului, într-un colț scriind discret „Comemorare în fiecare seară la ora 18.30”. Mai ales că la Brașov apăruse altă tragedie: accidentul de muncă de la Vel Pitar, din 5 noiembrie 2016, explozie în urma căreia trei oameni au murit. Dar nimic nu s-a mai întâmplat, afișul a dispărut odată cu bradul și totul a revenit la „normal”.

Trei brașoveni printre victime

Comemorarea este necesară cu atât mai mult cu cât trei brașoveni au fost prinși în „Clubul morții”, doi dintre ei pierzându-și viața. Alexandra Rădulescu, căreia prietenii îi spuneau Sandy, avea 26 de ani, era din Braşov şi lucra ca barmaniţă în clubul Colectiv din Bucureşti. Aceasta era la muncă în seara în care a izbucnit incendiul şi a fost grav rănită. Ea a fost internată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală, având complicaţii mari la plămâni. 
Liviu Zaharescu era originar din Braşov şi absolvise Facultatea de Marketing a Academiei de Studii Economice Bucureşti. Lucra, din 2010, ca fotograf de concerte pentru publicaţia online Let’s Rock România. Tânărul fusese internat la Spitalul de Arşi în 30 octombrie, în stare critică, având arsuri pe o mare suprafaţă din corp şi pe căile respiratorii. 
Andrada Mihăilescu, o braşoveancă în vârstă de 23 de ani, a terminat Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” Braşov, urmând apoi cursuri la Universitatea de fotografie din Westminster în Anglia. Locuia în Bucureşti, unde lucra ca fotograf la InternetCorp şi la două reviste. Andrada a avut răni grave și a fost mult timp în recuperare. 

De fapt, supraviețuitorii duc încă o luptă grea, chinuitoare pentru viața și pentru sănătatea lor.

Povestea și imaginile cutremurătoare ale Andradei aici, iar cele ale Alexandrei Furnea aici.

 Citiți și:

Ce mai „sărbătorim” prin lege


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button