Sport

BRAȘOV. Noutăți cu privire la Sala Polivalentă!!! Nici Stadionul „Tineretului” n-a fost uitat!!!

 

Comisia de Circulație a avizat, astăzi, proiectul de construire al Sălii Polivalente, așa cum a anunțat site-ul Primăriei, brasovcity.ro.

Proiectul a fost prezentat de biroul de arhitectură Dico&Țigănaș, în cadrul contractului pe care îl are cu Primăria Brașov, pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea construcției Complexului Multifuncţional – Sală Polivalentă Braşov, pe terenul fostului Stadion „Municipal”. Valoarea acestui contract este de 3.250.000 de lei fără TVA, bani alocați din bugetul local al municipiului Brașov.

„A fost o discuție aplicată, plecând de la modul în care deschiderea sălii va influența traficul din zonă, soluții pentru evitarea blocajelor, precum și modul în care această investiție este corelată, din punct de vedere al circulației, cu dezvoltările preconizate în această zonă. Ei au venit cu o propunere care nu doar că asigură un impact redus al circulației, odată cu darea în funcțiune a Sălii Polivalente, ci chiar ar putea reduce valorile de trafic actuale, în perioadele de vârf. Astfel, conform propunerii lor, zona din jurul terminalului RAT, care, în acest moment, are sens de circulație unic, va avea dublu sens, în zona de intersecție cu viitorul Park&Ride se va amenaja un sens giratoriu, în jurul zonei va exista o alee perimetrală, pentru asigurarea accesului sportivilor și invitaților, iar parcarea pentru spectatori se va face în viitoarea parcare multietajată de lângă terminalul RAT. În felul acesta, pe lângă sala polivalentă, asigurăm și o zonă generoasă pentru pentru petrecerea timpului liber, inclusiv cu piste de biciclete, astfel încât acest spațiu să fie atractiv și atunci când nu sunt evenimente în sală. Până la jumătatea lunii noiembrie, sper să avem finalizat studiul de fezabilitate, pe care îl voi înainta Consiliului Local, după care va fi realizat proiectul tehnic, astfel încât în bugetul de anul viitor să avem prevăzute fondurile necesare demarării lucrărilor de construire a sălii”, a declarat primarul George Scripcaru potrivit sursei citate.

Conform conceptului de arhitectură realizat de casa de arhitectură Dico&Țigănaș, Sala Polivalentă înseamnă mai mult decât construcția unei clădiri multifuncționale pentru sport, cu peste 10.000 de locuri. Conceptul  propune reamenajarea unei suprafețe mult mai mari, cu zone verzi, zone de promenadă, zone de recreere și de odihnă, amfiteatru în aer liber, locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete și role și facilități sportive puse la dispoziția publicului (terenuri de baschet, tenis, volei, fotbal în aer liber etc). Privită dinspre Șoseaua Cristianului, polivalenta se va afla în spatele unui imens parc de aproape 150.000 mp, iar arhitectura a fost gândită în așa fel încât să se înscrie în peisaj, urmărind curbele de nivel ale Dealului Șprenghi și armonizând peisajul natural cu cel construit, sala fiind ea însăși gândită ca o completare a reliefului natural.

Altfel, primarul Scripcaru a adus în discuție și situația Stadionului „Tineretului”: „Având în vedere experiența celor de la Dico&Țigănaș, care au făcut proiectele pentru mai multe stadioane nou-construite în România (Cluj Arena, stadionul de la Craiova și Târgu-Jiu și stadionul de rugby din București), i-am rugat să efectueze o vizită și la Stadionul «Tineretului», pentru o primă analiză legată de modernizarea sa. Împreună cu directorul Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, Emilian Cernica, au mers la stadion și au făcut o primă constatare legată de problemele cu care se confruntă această bază sportivă. Au promis că la viitoarea vizită vor veni cu o serie de propuneri concrete legate de etapele pe care trebuie să le parcurgem pentru a avea un stadion la standarde europene”.

Rămâne de văzut când va fi inaugurată Sala Polivalentă și momentul în care se va juca primul meci pe modernizatul Stadion „Tineretului”…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button