[ViDEO] Update. BRAȘOV – Victoria. Ursul care, în fuga de oameni, a rănit un adult și doi copii a fost filmat (VIDEO)
Un filmuleţ şi mai multe poze în care ar fi fost surprins ursul care a rănit un bărbat şi doi copii, ieri, în localitatea Victoria din judeţul Braşov, au fost postate pe internet.
În video se observă cum un exemplar de urs fuge pe stradă, fiind urmărit dintr-o maşină, iar în fotografii se vede cum ursul se opreşte la un om care îi iese în cale şi se ridică în două labe, fiind pregătit de atac. În imagini se observă că ursul, fiind speriat, voia să fugă din zona populată de oameni.
Din fericire, nici bărbatul, nici cei doi copii de 3, respectiv 4 ani nu au suferit răni grave! Adultul tocmai ieşise dintr-o curte, în momentul în care a fost atacat şi zgâriat de urs. El a refuzat să fie transportat la spital.
Pe de altă parte, fetiţa de 4 ani şi băieţelul de 3 ani se aflau cu mama lor pe stradă, iar ursul a sărit peste unul dintre micuţi, zgâriindu-l. Cu escoriaţii s-a ales şi celălalt minor. Ambii au fost duşi la centrul medical din localitate, apoi au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, ca măsură de precauţie.
Primarul localităţii, Cristian Gheorghe, a declarat că este prima dată când ursul a ajuns în oraş. Animalul a reuşit să fugă înapoi în pădure, după incidentul de ieri.
– imagini preluate de pe Facebook/Claudiu Luntraru –
CITIŢI ŞI:
Update. BRAȘOV. Ursul care a rănit doi copii și un adult nu a fost localizat
BRAȘOV. Fetiță de 4 ani, atacată de urs! Update: Încă două victime!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.