Expres

BRAȘOV. La 16 ani ne poate învăța cum să devenim persoane de succes

 

Se numește Robert Paul Pașca, are 16 ani, este elev al Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” în clasa a X-a. Adolescentul ne invită la evenimentul „How to become a successful person in 3 steps” (Cum să devii o persoană de succes în trei pași), care va avea loc sâmbătă, 19 octombrie 2019, în intervalul orar 16-18, în spațiul „La noi acasă” situat pe strada Constantin Brâncoveanu nr. 36 din Brașov. El este cel care va prezenta acest proiect susținut de American Councils și The United States Department of State, cu care brașoveanul a colaborat în vara acestui an în cadrul taberei „Camp Kennedy”.
Obiectivul principal al acestui eveniment – spune Robert – este învingerea plafonării la un nivel mediu și eliminarea clasicelor expresii „nu pot”, „lasă că fac altă dată”, „nu am timp”, „nu am chef” în rândul adolescenților, viitori adulți.
„«Camp Kennedy» își propune să învețe 25 de tineri români cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani să devină cetățeni activi, să-și sporească capacitatea de limba engleză și să ofere participanților instrumentele necesare de-a lungul vieții pentru a se implica în activism civic și responsabilitate socială.

„Prin această tabără am avut șansa să învăț care este rolul unui cetățean activ și cum funcționează diferite instituții ale statului. În cadrul acestui eveniment va veni un reprezentant de la American Councils cu ajutorul căruia voi prezenta din prisma unui adolescent dorința de dezvoltare pe plan intelectual”, ne-a detaliat Robert Paul Pașca.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button