Cu cine se tot luptă d-na Dăncilă?

Marii experți de campanie ai d-nei Dăncilă (alias „Adio, Vio”, după moțiune) au pus-o să repete obsesiv-compulsiv un cuvânt: luptă. D-na în cauză luptă pe bannere, luptă pe mesh-uri, luptă în reclamele plătite (din ce bani?, vorba pesedistului Claudiu Manda; cumva din sutele de milioane de euro supte, ca subvenții de la buget, de PSD în acest mandat?), luptă la televizor, luptă pe holuri și la Romexpo în declarații ba chinuite, ba țipate pe un ton de țață certăreață. Auzind-o, multora le vine instantaneu în minte Agamiță Dandanache al lui Caragiale: „Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă și dă-i, și dă-i și luptă…”.

Cu cine, oare, luptă atât de îndârjit d-na Dăncilă? Păi, în primul, în al doilea și în al treilea, cu limba română. Și pierde mai de fiecare dată. Pe urmă, se mai luptă cu Google Maps și cu funcția „location” a telefonului mobil. Îi arată harta că e la Podgorica, e o ține langa că e în Pristina. Zice că e în județul Hunedoara, când aplicația de pe telefon îi arată că e-n Suceava.    

Se mai luptă cu noțiuni elementare de cultură generală, de cultură economică (sunt curios ce ar răspunde, fără foaie și fără sufleur, la o întrebare simplă, de pildă care este definiția ratei medii anuale a inflației; sau a deficitului balanței de plăți…), se luptă cu postura de personaj inadecvat, caraghios, artificial. Și pierde mereu.

„Candidatura mea (la prezidențiale – n.m.) este acum despre așteptările și speranțele fiecărui român”, recită d-na Dăncilă, conștiincioasă. Ce ne facem, însă, cu aceia ale căror așteptări și speranțe n-au absolut nimic de-a face cu dânsa? Și cu aceia ale căror așteptări și speranțe se leagă nu de prezența, ci de absența d-nei Dăncilă din politica la vârf și, în general, din spațiul public? Aceștia nu sunt români în concepția dumneaei?

Una peste alta, și d-na candidat, și ceilalți fruntași ai PSD dovedesc că n-au înțeles nimic din ceea ce li se întâmplă. Topirea procentajului electoral (de la 46% la 20%), înfrângerile (europarlamentare, moțiune) și scurgerea printre degete a puterii îi fac tot mai nervoși, tot mai agresivi, gata oricând să jignească, preocupați să dea vina pe alții (în loc să vadă, mai întâi, unde au greșit ei) și să continue tactica de a speria și a prosti electoratul. Este încă o dovadă că acest partid e încremenit în Evul Mediu al politicii.