Economic

OFICIAL. Aplicarea Ordonanţei 114/2018 în forma iniţială ar fi avut consecinţe „dramatice” în sectorul bancar – 3 bănci în faliment şi 7 cu activitatea oprită

 

Şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, a declarat, recent, la evenimentul „Şcoala de vară – sistemul bancar şi bazele unui mediu competiţional sănătos”, ediţia 2019, că Ordonanţa 114/2018 ar fi avut consecinţe „dramatice” în sectorul bancar dacă s-ar fi aplicat în forma iniţială.

„În forma în care fusese scrisă ordonanţa, în şase luni aveam primele trei bănci care dădeau faliment şi alte vreo şapte cărora le opream activitatea. Ei, cât de bine ar fi fost asta pentru economia naţională? La cei mai puţini favorizaţi era cu mult mai grav. Se închidea banca”, a explicat Eugen Rădulescu.

Oficialul a arătat că BNR a aflat despre această ordonanţă din presă.

„A existat întâlnirea CNSM înainte cu o zi sau două de Crăciun, în care nu am auzit absolut niciun cuvânt despre această ordonanţă. La sfârşitul şedinţei, când am luat o gustare şi am băut un pahar de vin, că era ultima întrunire înainte de Crăciun, domnul ministru (al Finanţelor, Eugen Teodorovici – n. r.) a arătat conducerii băncii, pe telefon, un text, o semnase deja, şi a apărut în presă şi am aflat-o şi noi din presă… După aceea, a început o luptă extraordinară şi timp de câteva săptămâni am arătat care sunt consecinţele Ordonanţei 114 pe partea bancară, nu pe celelalte domenii la care nu ne pricepem, şi pe partea bancară influenţele erau absolut dramatice”, a subliniat Eugen Rădulescu.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost publicată în 29 decembrie 2018. Actul normativ  prevedea o taxă pe activele din sistemul bancar. Ordonanţa a fost modificată prin OUG 19 din 29 martie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi s-a eliminat determinarea taxei în funcţie de evoluţia indicatorilor ROBOR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button