112

BRAŞOV. Bărbat arestat după ce a incendiat locuinţa fratelui său! (FOTO)

  • IMG-20190922-WA0002_272740.jpg
  • IMG-20190922-WA0004_272742.jpg
  • IMG-20190922-WA0003_272743.jpg
 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că incendiul izbucnit în urmă cu cinci nopţi, în Homorod (CITIŢI ŞI: BRAȘOV. Incendiu la acoperișul unei case și la anexe, în Homorod – FOTO), a fost pus intenţionat, iar vinovat ar fi chiar fratelui proprietarului.

Suspectul în vârstă de 52 de ani s-a sustras urmăririi penale, dar a fost prins ieri, când a şi fost reţinut pentru 24 de ore. Astăzi, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Rupea, care a emis faţă de acesta un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Poliţiştii şi pompierii au fost sesizaţi în data de 21 septembrie cu privire la faptul că au luat foc o locuinţă şi o anexă. „Ulterior, prin extindere, incendiul a cuprins trei anexe aparținând altor două imobile învecinate. Nu au fost înregistrate victime omenești”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Ionuţ Marin.

După ce s-a stabilit că incendiul nu s-a declanşat accidental, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, iar cercetările au condus la fratele proprietarului. Între cei doi avusese loc un conflict, iar bărbatul de 52 de ani s-ar fi răzbunat prin incendierea locuinţei. Cercetările în caz continuă sub coordonarea procurorului de caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button