Asigurările premierului Dăncilă cu privire la autostrada BRAȘOV-COMARNIC
Prezentă în această dimineață la sfințirea Mănăstirii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din satul Breaza, comuna Lisa, judeţul Braşov, prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost întrebată de un localnic cu ce s-a deplasat de la București, având în vedere că, după aprecierea lui, „drumul de la Bucureşti în Ţara Făgăraşului durează şi şapte ore, atât vara cât și iarna”. În fapt, mai mulţi localnici au vrut să afle de la premier informaţii despre infrastructură, unul dintre aceştia atenţionând-o că pe drumul Braşov – Sibiu mor mulţi oameni din cauza accidentelor.
Premierul nu i-a satisfăcut interlocutorului curiozitatea cu privire la mijlocul de transport, însă a spus că Guvernul face toate eforturile pentru a realiza Autostrada Ploieşti – Comarnic.
„Şi noi facem toate eforturile pentru a face Autostrada Ploieşti – Comarnic. (…) De 30 de ani nu s-a făcut nimic, încerc să fac lucruri pe care alţii nu le-au făcut. (A guvernat – n.r.) în cea mai mare parte Opoziţia şi nu PSD-ul. Iar dacă dumneavoastră luaţi ceea ce s-a făcut de PNL, de PDL, şi ceea ce a făcut PSD-ul, o să vedeţi diferenţe de kilometri. (…) Cred că toţi cei care venim la biserică de aceea venim, să fim mai buni, şi manifestările şi răutăţile în faţa bisericii sau în timpul unei slujbe cred că nu-şi au locul. Cred că politica e de o parte, biserica e de o parte. Eu am venit aici să mă rog şi am venit la această slujbă minunată”, a declarat premierul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.