Expres

BRAȘOV. „Off-road” pentru pietoni. Fără avertizare (GALERIE FOTO)

  • IMG_2756_271372.JPG
  • IMG_2762_271373.JPG
  • IMG_3333_271374.JPG
  • img-3941.jpg
  • IMG_3344_271376.JPG
  • IMG_3345_271377.JPG
  • IMG_3666_271378.JPG
  • IMG_3758_271379.JPG
  • IMG_3764_271380.JPG
 

Proiectul de extindere a străzii 13 Decembrie a transformat de ceva vreme în șantier o bună bucată din arteră, de la pasajul de cale ferată și până aproape de mall, trotuarele de pe ambele părți fiind desființat pe anumite porțiuni, pentru a face mai mult loc carosabilului.

Dacă pe tronsonul dintre intersecţia cu strada Metalurgiştilor şi giratoriul de la Independenţei, pe partea dinspre blocuri, unde se lucrează de circa o lună, disconfortul nu pare atât de mare, altfel stau lucrurile pe tronsonul care duce de la pasajul CFR până dincolo de intersecția (fostă) cu Turnului. Pe toată porțiunea din zona Parcului Tractorul și după el, pietonii nu pot circula normal de circa trei luni. Trotuarul a fost desființat, iar imediat cum ieși de sub pasaj te trezești în fața unui „crater” serios. Înainte ca acesta să apară, aveai de urcat trepte abrupte și de parcurs o bună bucată de drum prin pietriș sau griblură, și ele netasate, ci aruncate peste ceea ce era prima alee de promenadă a parcului, pentru că pe unde fusese trotuar se lucra la fundațiile noilor benzi rutiere.

În conformitate cu proiectul, pe latura dinspre parc ar urma să fie amenajate, până la final, două noi benzi de circulaţie, iar după finalizarea acestora, axul drumului să fie mutat, astfel încât să existe câte trei benzi pe fiecare sens de mers. Ulterior, s-au făcut alte săpături lângă pasaj, iar Compania Apa a intervenit pentru curățarea conductelor din zonă și a racordat canalul la o conductă mai mare.

Toate bune și frumoase, dar legătura pietonală normală e întreruptă. Acum se urcă pe pantă și se străbate același traseu „off-road” prin ceea ce a fost aleea parcului pentru oamenii în vârstă, părinții cu copii în cărucior sau reprezentantele sexului frumos în ținute văratice și mai ales pe tocuri este inaccesibil. Și ce este mai deanjant este lipsa semnalizării. Nici în faza de început, nici acum, șantierul nu este semnalizat, așa cum prevede legea. Dacă dinspre giratoriul cu Independenței îl vezi și fără panouri de avertizare, dacă vii dinspre Făget te trezești că nu ai pe unde trece. Ar trebui să te întorci circa 100 de metri până la prima trecere de pietoni și să continui drumul pe trotuarul opus. Mulți nu mai fac însă cale întoarsă și se aventurează pe ceea ce va fi o nouă bandă de carosabil, cu mașinile trecând în viteză, milimetric, din spatele lor. Dar nu atât ocolul, ci faptul că nu ești avertizat din timp este neplăcut.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, spune că, deși, din câte știe, zona nu este atât de intens circulată de pietoni, „nu e în regulă faptul că șantierul nu este semnalizat, pentru ca oamenii să știe să ocolească. Se vor lua măsuri pentru remedierea situației”.

Imaginile din galeria foto sunt realizate în moment diferite din ultimele luni.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Semafor nou și încă un șantier pe 13 Decembrie

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button