Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Viceprimarul Costel Mihai solicită bani de la Ministerul Sănătății pentru plata salariilor cadrelor medicale din cabinetele școlare

 
Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov, totodată președintele organizației județene PMP, solicită Ministerului Sănătăţii (MS) să asigure fonduri pentru plata salariilor cadrelor medicale din unităţile şcolare, spunând că 18 dintre cele 79 de unităţi de învăţământ de pe raza oraşului nu sunt acoperite cu personal medical.
 
El prezentat vineri, într-o conferinţă de presă susținută la sediul partidului, situația la nivelul municipiului Brașov, spunând că, pentru anul în curs, a solicitat 9 milioane de lei pentru plata acestor salarii, din această sumă MS asigurând 6,5 milioane, bani suficienţi pentru plata salariilor până în luna noiembrie.
 
Conform viceprimarului braşovean, cel mai mare deficit ar fi la asistenții medicali. Comparativ cu organigrama aprobată în anul 2009, când municipalitatea a preluat în atribuţii cabinetele medicale din unităţile de învăţământ şi care prevedea 98 de posturi, în prezent sunt 76 de posturi de cadre medicale școlare. 
 
De asemenea, Costel Mihai a precizat că municipalitatea are nevoie de bani pentru plata personalului din cele trei noi cabinete stomatologice, investiţia municipalităţii în realizarea acestora fiind de aproximativ 180.000 de lei.
 
„Avem un deficit de asistenţi medicali la nivelul unităţilor de învăţământ şi ar trebui găsită o soluţie pentru a avea medici în noile cabinete stomatologice pe care le-am realizat anul acesta. Obligativitatea noastră, a municipalității, este de a asigura funcţionarea acestor cabinete pe ceea ce înseamnă cheltuieli de materiale și dotări. Avem şase cabinete stomatologice funcţionale la nivelul municipiului, unul pentru studenţi şi cinci pentru unităţile şcolare. Problema este că ne aflăm, în acest moment pe o subfinanţare, deşi am solicitat în nenumărate rânduri bani de la MS pentru a bugeta aceste activităţi salariale. La începutul anului am propus o organigramă şi am cerut bani pentru toate posturile astfel încât să fie funcţionale în toate unităţile de învăţământ, însă ne-am lovit de refuzul celor de la MS, care invocă lipsa fondurilor, cu toate că sunt, la nivelul ţării unități administrativ teritoriale care au o finanţare completă din parte a MS. De exemplu, Bacău și Cluj-Napoca”, a declarat viceprimarul.
 
Acesta a menţionat că, prin parlamentarii PMP, se va face o interpelare a ministrului Sănătăţii pentru a fi identificate criteriile pe baza cărora unele UAT-uri sunt finanţate şi altele nu. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button