BRAȘOV. Corona întâlnește campioana în primul meci amical al verii
Handbalistele de la Corona Brașov au început pregătirile pentru noul sezon, care se anunță unul extrem de greu, în condițiile în care echipa nu a reușit prea multe transferuri.
În aceste zile, brașovencele sunt în cantonament la Lăzarea, în Harghita, unde se pune accent pe pregătirea fizică. Va urma o perioadă în care se va lucra mai mult în sală, cu mimgea, după care va începe și seria meciurilor amicale.
Primul test al Coronei va fi pe 19 iulie cu SCM Rm. Vâlcea, campioana sezonului trecut. Apoi, pe 27 iulie, formația noastră se va duela cu Unirea Slobozia.
În perioada 2-3 august, Corona va participa la un turneu la Rm. Vâlcea, unde se va confrunta cu SCM Craiova, HC Zalău (ambele meciuri pe 2 august) și cu formația locală pe 3 august.
Pe 9 și 10 august, echipa noastră va merge la Cupa Craiovei, unde va avea teste cu Gloria Bistrița, CSM Slatina și cu echipa locală.
În 16 și 17 august va avea loc turneul de la Brașov, la Sala Sporturilor urmând să vină Gloria Buzău, Rapid București și Unirea Slobozia.
În fine, înainte de startul sezonului, Corona ar trebui să participe și la un turneu la Koprivnica, însă acesta nu a fost confirmat încă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.