Guvernarea recordurilor nedorite
Momente de un haz nebun la începutul Congresului PSD de sâmbătă. Fruntașii partidului și-au făcut apariția în ceea ce s-a vrut un stil american, pe melodia „Stand up (for the Champions)”, a formație Right Said Fred. Bieții lideri pesediști, numai a campioni nu seamănă, după bătaia încasată la europarlamentare și la referendum, după ce mult-iubitul (sau temutul, după caz…) lor șef a fost parcat după gratii și într-o perioadă de păruieli de partid post-Dragnea!
Hazul cel mai mare a fost, însă, altul: piesa respectivă a fost, într-o vreme, dacă nu un soi de imn al mișcării LGBT, măcar asociată cu aceasta. Va să zică ei, mai-marii pesediștii, vajnicii apărători ai familiei tradiționale, își fac intrarea (iar cei din sală aplaudă conștiincioși) pe o melodie asociată cu „dușmanul”. Păi, să nu te umfle un hohot homeric de râs?
Dealtfel, ăsta și huiduirea baronului de Vrancea au fost singurele momente interesante ale Congresului. Că în rest, aceleași discursuri prăfuite, inadecvate la realitate, pline de aceleași promisiuni stahanoviste veșnic neonorate (autostrăzi, canalizări, conducte de apă, spitale etc., etc.), aceeleași triste figuri, aceeași aruncare a responsabilității pentru eșecul electoral în alte direcții (s-au fraudat alegerile cu fix un milion de voturi, de vină au fost fake-news, statul paralel, străinătatea ș.a.)
Dacă liderii PSD ar fi campioni doar la vorbe goale și de extracție forestieră, încă ar fi bine. Dar guvernarea lor bate recorduri mult mai nedorite. De pildă, recordul la numărul modificărilor legislative făcute prin ordonanțe de urgență (numai Codului Fiscal i s-au adus câteva sute de modificări în ultimii doi ani). Și de câte ori a Guvernul PSD a emis o ordonanță de urgență, fără a fi motivată de o situație excepțională, a cărei reglementare nu poate fi amânată, de câte ori n-a motivat în mod credibil urgența, de atâtea ori a încălcat Constituția României. La fel, de câte ori a adoptat vreo ordonanță fără studiul de impact obligatoriu, de atâtea ori a încălcat legea.
Guvernarea PSD este și una a deficitelor record. De pildă, deficitul bugetar a crescut în luna mai la aproape 15 miliarde de lei, cel mai ridicat din 2011 încoace. Doar într-o lună, din aprilie până în mai, acest deficit s-a mărit cu 3,3 miliarde de lei, iar de la începutul anului, Guvernul a cheltuit în fiecare zi de la Dumnezeu cu circa 100 de milioane de lei mai mult decât îi permitea punga bugetului. La deficitul de cont curent, lucrurile stau și mai rău.
Iar viitorul nu arată deloc bine, în condițiile în care impactul bugetar al nou-votatei legi a pensiilor va fi de 8,4 miliarde de lei în acest an, de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021 și de 81,1 miliarde de lei în 2022. Mai mult, ministrul de Finanțe a promis deja o primă rectificare de buget prin care ar urma să dea bani mai mulți „în teritoriu”.
De unde atâția bani? Păi, cum de unde, de la contribuabili și din împrumuturi! Că și la acest ultim capitol bate recorduri guvernarea PSD. Datoria externă a României a depășit 100 de miliarde de euro și crește galopant. Guvernul se împrumută ce puțin o dată în fiecare lună, cu sume impresionante și la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană. De două ori mai mari decât cele plătite de Polonia și Ungaria și de patru ori mai mari decât cele la care se împrumută Bulgaria. Ăsta e un nou record, apropos…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.