Expres

Renate Weber, candidatul ALDE pentru funcţia de Avocat al Poporului

 

Grupurile parlamentare ale ALDE din Senat şi Camera Deputaţilor au desemnat-o luni pe Renate Weber drept candidat pentru funcţia de Avocat al Poporului, a anunţat preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Agerpres. El a precizat că fostul europarlamentar Renate Weber este susţinut de întreaga coaliţie PSD-ALDE. Mandatul actualului Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, a expirat pe 6 mai, însă a fost prelungit automat până la o nouă numire. Opoziția a anunțat deja că îl propune pentru acest post pe fostul senator UDMR, Peter Eckstein Kovacs.

„În această săptămână, pentru că este vorba de instituţii aflate în subordinea Parlamentului, este numirea pe locul vacant de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi la Avocatul Poporului, unde termenul de depunere a candidaturilor este marţi, 25 iunie, iar votul în plen urmează să fie dat pe 26 iunie”, a informat Tăriceanu după şedinţa Birourilor permanente reunite.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button