INS. Câştigul salarial mediu net a fost de 3.115 lei în luna aprilie
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna aprilie 2019, de 3.115 lei, în creştere cu 40 lei (+1,3%) faţă de luna precedentă, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe de altă parte, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.105 lei, cu 1,1% mai mare decât în luna martie 2019.
„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.192 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.785 lei)”, subliniază INS.
Comparativ cu luna aprilie 2018, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,8%.
În sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net, faţă de luna precedentă, în sănătate şi asistenţă socială (+0,9%) şi în administraţie publică (+0,7%).
„În învăţământ, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,7%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice”, precizează INS.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.