Sport

Cum va evolua CORONA BRAȘOV?! Programul Ligii Naționale de handbal feminin…

 

Federația Română de Handbal (FRH) a anunțat programul competițional feminin pentru sezonul 2019-2020.

Startul se va da în 25 august, atunci când este programată Supercupa României, între SCM Rm. Vâlcea și CSM București.

Apoi, pe 31 august, se va desfășura prima etapă din Liga Națională (Florilor).

Campionatul intern se va întrerupe în 13 noiembrie, după 11 runde disputate, întrucât reprezentativa României va participa la Campionatul Mondial din Japonia (26 noiembrie – 10 decembrie).

Ultima etapă a turului Ligii Naționale va avea loc pe 8 ianuarie, returul urmând a începe în 25 ianuarie, pentru a se termina pe 20 mai.

Ocupantele locurilor 13 și 14 vor retrograda direct, iar cele de pe pozițiile 11 și 12 vor susține un turneu de baraj (4-7 iunie 2020) cu echipele clasate pe locurile 3 și 4 în Divizia A.

Cupa României la handbal feminin va avea același format ca în sezonul recent încheiat. 16-imile vor avea loc în 15 ianuarie 2020, pentru ca turneul final să fie organizat în perioada 24-26 aprilie.

În plus, formațiile românești de prim-plan, printre care și Corona Brașov, au de susținut meciuri în cupele europene. Gruparea brașoveană va intra „în focuri” în turul secund al Cupei EHF, grație locului 5 ocupat în Liga Națională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button