Expres

BRAŞOV. „Săptămâna prevenirii criminalităţii” a debutat cu „Ziua Porților Deschise” la Postul de Poliţie Cristian

  • IMG-20190603-WA0036_268043.jpg
  • IMG-20190603-WA0037_268046.jpg
  • IMG-20190603-WA0034_268045.jpg
  • IMG-20190603-WA0033_268044.jpg
 

„Săptămâna prevenirii criminalităţii” a debutat, astăzi, printr-o acțiune organizată de Inspectoratul Judeţean de Poliție Brașov la Postul de Poliție Cristian, unde a avut loc „Ziua Porților Deschise”.

Polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, de la Serviciul Criminalistic și de la Serviciul Rutier au prezentat tehnica din dotare, iar colegii lor din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități cu caracter educativ-preventiv cu cei peste 300 elevi de la școlile gimnaziale din comună care au vizitat sediul postului de poliție.

Pentru preîntâmpinarea implicării minorilor în calitate de autori de fapte antisociale, Poliția Brașov recomandă copiilor și tinerilor:

– Atunci când se întâmplă să asişti la o ceartă sau o bătaie, alertează imediat personalul de securitate şi, înainte de a interveni în mod direct, încearcă să-i convingi pe alţii să te ajute, pentru că altfel, intenţia ta de aplanare a conflictului poate fi prost înţeleasă şi poţi deveni, fără să vrei, parte activă în conflict.

– Dacă atingi sau împingi involuntar pe cineva, prezintă-i scuzele şi nu te gândi la ceea ce alţii pot să creadă despre tine.

– Nu țipa și nu folosi violența atunci când vrei să contrazici pe cineva. Dacă vorbești calm și politicos, cei din jurul tău te vor respecta și îți vor vorbi frumos.
Dacă vreun coleg sau prieten te roagă să faci ceva cu care tu nu eşti de acord refuză categoric, indiferent de ameninţările primite.

– Mergi la un adult (profesor, psiholog şcolar, părinţi) şi solicită sprijin ori de câte ori eşti ameninţat, şicanat sau umilit de alţi colegi.

– Dacă intri într-o dispută cu un alt coleg, încearcă să rezolvi conflictul prin discuţii, nu prin violenţă!

– Dacă eşti agresat, strigă şi alertează persoanele din jur, fără nicio reţinere.O asemenea reacţie îl poate determina pe agresor să te lase în pace.

– Semnalează personalului de securitate sau cadrelor didactice prezenţa în şcoală sau în jurul acesteia a unor persoane necunoscute şi cu un comportament agresiv.

Pentru detalii despre „Săptămâna prevenirii criminalităţii” CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Urmează „Săptămâna prevenirii criminalităţii” (PROGRAM)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button