Expres

Papa Francisc şi-a încheiat vizita ecumenică şi pastorală din România: „Mă întorc acasă îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales chipuri”

  • papafranciscromania25.jpg
  • papafranciscromania26.jpg
  • papafranciscromania27.jpg
  • papafranciscromania28.jpg
 

Papa Francisc şi-a încheiat, în această după-amiază, vizita de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile pe care a întreprins-o în România, desfăşurată sub genericul „Să mergem împreună!”.

Suveranul Pontif a fost însoţit la plecare, pe Aeroportul din Sibiu, de preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa.

În ultima parte a pelerinajului său în ţara noastră, Papa Francisc s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii rome din Blaj, în noua biserică greco-catolică din Cartierul „Barbu Lăutaru”.

„Am venit în această ţară frumoasă şi primitoare ca pelerin şi frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele şi vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulţumesc şi vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugaţi pentru mine!”, a declarat Suveranul Pontif.

Cu acest prilej, Papa Francisc a cerut iertare comunităţii rome, în numele Bisericii, pentru discriminarea şi segregarea din istorie.

„Cer iertare, în numele Bisericii, Domnului şi vouă pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain şi nu cu cea a lui Abel, şi nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm în specificitatea voastră”, a afirmat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a binecuvântat credincioşii prezenţi în biserică şi le-a spus „Pe curând!”.

Foto: AFP, Adevărul

Citiţi şi:

Papa Francisc în România. Ceremonie de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri la Blaj

Papa Francisc în România. Mii de pelerini au participat la manifestările de la Şumuleu Ciuc şi Iaşi

Papa Francisc în România. Suveranul Pontif oficiază Sfânta Liturghie la Şumuleu Ciuc. Mii de credincioşi participă la eveniment

Vizită istorică. Papa Francisc a sosit în România (Galerie Foto)

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button