Dușmănoasa retorică a frustrării
Până la urmă n-a fost rău, cel puțin nu pentru noi, spectatorii de la distanță, că Liviu Dragnea a avut ambiția să poruncească un miting pesedist la Iași (unde, acum vreo două săptămâni, fusese huiduit și întâmpinat cu „Bine ai venit, nimicule!), taman când la Sibiu se desfășura summitul liderilor Uniunii Europene. Prin intermediul televiziunilor și al internetului am avut ocazia să facem o comparație între cele două evenimente.
Pe de o parte, am văzut și auzit oastea de strânsură a PSD, mobilizată mai cu binișorul, mai cu asprime de primarii din zonă și de alți lideri locali ai partidului, adusă cu autocarele și cantonată într-un perimetru strict, ca la manevrele militare. Am văzut și mulțime de jandarmi și alți oameni de ordine, civili, garduri metalice, interdicții, de parcă scopul unui miting ar fi nu să adune cât mai mulți oameni doritori să participe, ci să-i țină departe de mărimile politice prezente.
De cealaltă parte, la Sibiu – oameni destinși, veseli, veniți din proprie voință să-i vadă pe cei care decid în Europa, să se plimbe liberi pe străzi alături de ei, să dialogheze natural cu ei.
La Iași, am văzut și auzit manifestări de adversitate, și din partea cetățenilor care antipatizează PSD, dar și din partea fruntașilor acestui partid, în frunte cu Liviu Dragnea. De altfel, acesta a avut un discurs nedemn de un lider politic din Europa, împănat cu expresii precum „unii derbedei umblă pe lângă scenă”, „sunt plătiți bine”, „Iohannis și slugile lui”, „Iohannis și cei care latră pentru el”. O retorică dușmănoasă, agresivă, încărcată de frustrare.
De partea cealaltă, la Sibiu, civilizație. Și din partea oaspeților străini, și a localnicilor. Discursuri pozitive, calme, raționale, exprimând bune intenții, o cu totul altă atmosferă decât încrâncenarea cu accente de furie de la mitingul de la Iași. Altfel spus, pe de o parte Liviu Dragnea și ai săi, pe de alta – Europa și liderii acesteia. Între aceste două realități avem de ales.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.