112

Update. BRAŞOV. Ambii cai de pe DN 11 au murit loviţi de maşini! Unul a suferit chiar două accidente…

  • cai morti 3_266925.jpg
  • cai morti 5_266926.jpg
  • cai morti dn 11_266928.jpg
  • cai morti 4_266929.jpg
  • cai morti 6_266930.jpg
  • cai morti_266931.jpg
  • IMG-20190510-WA0004 (1)_266908.jpg
 

Ambii cai ale căror trupuri zăceau azi-dimineaţă pe marginea DN 11, în judeţul Braşov, au murit după ce au fost loviţi de maşini, conform Poliţiei.

„În data de 10 mai, în jurul orei 00.10, pe DN 11, la kilometrul 12+800 metri, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism şi un cal, nesupravegheat, aflat pe carosabil. În urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar animalul a fost rănit uşor. După câteva minute, la kilometrul 12+850 m, un bărbat în vârstă de 58 ani, din municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, a lovit mortal acelaşi cal. De asemenea, în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, pasager în autoturism, care a fost transportată la spital. În urma cercetărilor la faţa locului, s-a stabilit faptul că animalul are un cip, urmând identificarea proprietarului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, dar numai pentru vătămare corporală din culpă (fiind rănit pasagerul din autoturism).

La scurt timp după moartea primului cal, la kilometrul 10+400m a avut loc un alt eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism şi cea de-a doua cabalină, care, din nefericire, a murit.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au informat autorităţile competente în vederea ridicării trupurilor animalelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button