112

Trei biserici și trei hoteluri, lovite de explozii în Sri Lanka. Update. Cel puțin 156 de morți!

 

Mai multe explozii au lovit în duminica Paștelui catolic trei biserici și trei hoteluri de cinci stele din Sri Lanka, au confirmat surse din Poliție citate de Reuters. Cel puțin 20 de oameni au murit, iar 160 au fost răniți. Hotelurile și una dintre biserici sunt situate în capitala Colombo. Potrivit unei surse din Poliție, echipa de intervenție a precizat că una dintre explozii a avut loc la biserica Sfântul Antoniu, din Colombo. Surse din conducerea hotelurilor au confirmat și ele incidentul, fără însă a da detalii. Cel puțin 80 de peroane, inclusiv turiști străini, ar fi fost internate la un spital din capitala Colombo, potrivit unei surse citate de AFP. Biserica Sfântul Sebastian din Negombo a cerut ajutor pe Facebook și a publicat poze după explozie, în care se pot observa pete de sânge pe podea. Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul.

Update. Cel puțin 156 de oameni au murit, bilanțul putându-se agrava, întrucât zeci de răniți se află în stare critică, a declarat o sursă a Poliției, menționând că 254 de persoane au fost internate la spitalul din Colombo. Primul ministru Ranil Wickremesinghe a calificat atacurile ca fiind unele lașe, relatând că 35 de străini au decedat în urma acestui tragic eveniment.

Interesant este că șeful Poliției naționale, Pujuth Jayasundara, a alertat acum 10 zile serviciile secrete din Sri Lanka, precizând că o mișcare islamistă, NTJ (National Thowheeth Jama’ath), pregătește „atentate în bisericile importante”. NTJ s-a făcut cunoscută în urma unor acte de vandalism comise la diverse statui budiste, budismul fiind religie majoritară în insulă.

Circa 1.2 milioane de catolici locuiesc în Sri Lanka, populația totală fiind de 21 de milioane de locuitori.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button