Expres

BRAȘOV. Evenimentul caritabil „Şi ei sunt ai noştri”, la startul ediţiei a V-a

 

De mâine are loc în Centrul Civic o nouă ediţie, cea de-a cincea, a evenimentului caritabil sub genericul „Și ei sunt ai noștri”, organizată de Asociaţia Comunitară „Transilvania Expres” şi Asociaţia American European Education. Este un eveniment dedicat celor mai nevoiași dintre brașoveni, pentru a le face mai îmbelşugate Sărbătorile pascale. La fel ca în ultimii doi ani, evenimentul va dura două zile. Astfel, miercuri, 17 aprilie, şi joi, 18 aprilie, de la ora 12.00, în Centrul Civic (lângă pasajul pietonal), cei mai năpăstuiţi de soartă dintre braşoveni vor primi câte un meniu de mâncare caldă, gustoasă şi un pachet cu alimente pentru sărbătorile pascale. Acţiunea este organizată în parteneriat cu Primăria Brașov, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Asociația Creștină „Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Ocrotitorul Săracilor”, Jandarmeria Brașov și Societatea Națională de Cruce Roșie România – filiala Brașov. Parteneri ai acţiunii: cotidianul Transilvania Expres, radio Guerrilla Brasov 105,5 FM, portalul de stiri www.mytex.ro, modulul de anunturi  http://anunturi.mytex.ro, Agenţia de Publicitate InMedia și AdToGo.

Organizatorii îşi propun să ofere în total circa 1.200 de porţii de hrană caldă şi pachete cu alimente. În prima zi, meniul conţine ciorbă de pasăre, musaca de cartofi şi desert (cozonac), câte 300 de porţii din fiecare. Joi, în meniu se regăsesc ciorba de cartofi cu afumătură şi tarhon, pilaf cu friptură de pui, murături şi cozonac, în acelaşi număr de porţii. În ambele zile meniurile vor fi completate de ceai cald. Nevoiaşii vor primi şi pachete conținând alimente de bază (mălai, făină, paste făinoase etc), conserve de carne, pateuri, pâine, produse de panificatie, prăjituri, ciocolată și altele. Fiecare persoană va primi pe lângă pachet și ouă vopsite.

Organizatorii sunt ajutaţi de sponsori, dar orice alt sprijin, oricât de mic, sub formă de donaţie sau sponsorizare, este mai mult decât binevenit. Informaţii suplimentare despre acţiune şi modalităţile de sponsorizare se pot obţine de la Departamentul Marketing, Str. Traian Grozăvescu nr. 7, marketing@transilvaniaexpres.ro.

Prin acţiunea de solidaritate socială „Și ei sunt ai noștri!”, Asociația Comunitară Transilvania Expres dorește să aducă un strop de bucurie în sufletele nevoiaşilor comunităţii braşovene. „Luminează-ți semenii! Te invităm alături de Asociația Comunitară Transilvania Expres să simţi bucuria de a oferi!”, spun organizatorii.

 
 
 
 
Ertex     SCHULTE&SCHMIDT    TESS BALLROOM
 
 
 
INTERSNACK ROMANIA     Duvenbeck     BLUEL
 
 
 
Mega Image     ICCO Systems     ELECON
 
 
 
Adriana Prod    PROSOFT    PAPRIKA
 
 
 
Schaeffler     C.A.R. Moinesti     RAPID SUPERMARKET
 
    
Grand      ALKA      CAMERA NOTARILOR PUBLICI
 
 
Cocorico      DO Security Trepte
GLASS TUNING CRIDON-M Brai-Cata
PIZZERIA DELLA NONA


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button