BRAȘOV. Ziua Psihopedagogiei speciale, la prima ediție

O nouă tradiție pentru Facultatea de Psihologie și Științele Educației va prinde formă și semnificație: Ziua Psihopedagogiei speciale.
Primul eveniment dedicat Psihopedagogiei Speciale se va desfășura în Aula Sergiu T. Chiriacescu a Universității Transilvania din Brașov, pe 8 aprilie, de la ora 9.00.  
Evenimentul își propune crearea unui cadru autentic de informare și dezbatere, necesar conștientizării și înțelegerii modalităților de abordare pe latura remedială a intervenției psihopedagogiei speciale.
Invitați speciali sunt Viorel Dumitru Micu – interpretul celui care a fost Vasile Adamescu, singurul român cu surdocecitate demutizat, în lumea întreagă existând trei astfel de cazuri, Virgil Gh. Lazăr – președintele Asociației de Nevăzători, filiala Brașov și Mihaela Ioana Baritz – profesor doctor la Facultatea de Design de Produs și Mediu.
„O zi petrecută într-o lume a neluminilor, în care studenții facultății vor trăi experiențe de viață și de învățare inedite, facilitate cu multă măiestrie de profesioniști”, spun reprezentanții facultății.

Povestea singurului român demutizat

Studenții vor putea afla mai multe despre profesorul clujean Vasile Adamescu, ce a murit în decembrie 2018, care era singurul român demutizat, în lumea întreagă existând trei astfel de cazuri. Povestea profesorului Adamescu a fost subiectul cărții autobiografice, „Înfruntând viața” (foto 2 și 3), pe care a scris-o, și publicat-o în 2013.

Vasile Adamescu s-a născut în 5 septembrie 1944, în comuna Borcea, Ialomița. La vârsta de doi ani, din cauza unei meningite, și-a pierdut total auzul și vederea. Nu a mai putut să-și pronunțe nici puținele cuvinte pe care le învățase. Viața lui Vasile Adamescu s-a derulat într-o beznă totală până la vârsta de 11 ani. Atunci, a fost dus la Cluj, unde un grup de profesori inimoși au reușit să-l recupereze. Cazul său a fost considerat unul extrem de rar la nivel mondial. Vasile Adamescu a învățat să vorbească, să scrie, să citească și să cunoască lumea prin atingeri, miros și senzații. „Pe când aveam doi ani și jumătate, familia mea a mers la câmp, iar eu am rămas acasă în grija unei mătuși. Din neatenția sa, am rămas pe prispa adormind, moment în care a căzut o ploaie rece de toamnă, în urmă căreia am răcit puternic și am făcut o meningo-encefalită. Pe vremea aceea, la putere erau leacurile băbești. Ai mei mi-au dat ce au știut ca să ma facă bine, însă după câteva luni au observat că nu mai vedeam și nici nu mai auzeam. M-a dus tata la București, dar în zadar. Îmi pierdusem cele mai importante simțuri”, spunea profesorul într-un interviu, conform sursei citate. La sfatul unei mătuși, tatăl său l-a dus pe Vasile la Cluj și a fost lăsat la casa de copii, pentru ca rudele să nu plătească școala. „Andaluzia Leahu, directoarea școlii, a reușit să mă învețe primele litere: «a», «s», «p». În timp ce rostea un sunet, m-a pus să-i pipăi buzele, limba, dintți, obrajii, pieptul. Apoi, am încercat și eu sa formez aceasta poziție a organelor fonatoare. După repetiții interminabile am reușit să spun «a». A fost un eveniment în școală. Toată lumea spunea că Adamescu a spus «a». După puțin timp, a venit profesoara Florica Sandu, cea care avea sa-mi devină cu adevărat profesor. A început să mă demutizeze”, a mai povestit el.
Vasile Adamescu a reușit să termine liceul, iar apoi Facultatea de Psihopedagogie specială, terminând cursurile cu media 9.75. Între anii 1977 și 2004, profesorul Adamescu a fost profesor la Școala de Nevăzători din Cluj, unde s-a ocupat de recuperarea copiilor cu deficiențe senzoriale. Între 1983-1986, a urmat cursurile Școlii Populare de Arte Plastice, secția sculptură, unde și-a șlefuit talentul la modelaj în lut.