Expres

Parlamentul european a votat pentru renunțarea la ora de vară

 

Parlamentul european a votat în favoarea propunerii privind renunțarea la schimbarea orei de vară din 2021, astfel că acesta ar putea fi ultimul an cu o schimbare sezonieră a orei in UE. Țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021, se arată într-un comunicat de presă al PE. Acestea sunt principalele prevederi ale proiectului de lege adoptat de eurodeputați cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă și 51 de abțineri. Parlamentul european susține astfel propunerea Comisiei de renunțare la schimbarea sezonieră a orei, dar cu intrare în vigoare din 2021, în loc de 2019, cum ceruse executivul european. Eurodeputații doresc de asemenea ca statele membre să se coordoneze în așa fel încât să nu existe impact negativ asupra pieței unice ca urmare a deciziilor de aplicare a orei de vară sau de iarnă pe teritoriul UE, se mai arată în comunicatul de presă. Dacă va observa că deciziile privind ora pot afecta în mod semnificativ sau permanent funcționarea în bune condiții a pieței unice, Comisia va putea introduce o propunere de amânare a intrării în vigoare a directivei cu maxim 12 luni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button