Expres

Sute de mii de britanici cer un nou referendum

 

Sute de mii de oameni care se opun retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) s-au adunat, sâmbătă, pentru un marș prin centrul Londrei, cerând un nou referendum pe tema Brexitului. Protestatarii pro-UE s-au adunat la Marble Arch, la marginea parcului Hyde, în jurul după-amiezii, înainte de a trece prin faţa biroului premierului Theresa May de pe Downing Street şi a ajunge în faţa Parlamentului Marii Britanii de la Westminste. Manifestația a debutat cu dezvăluirea unui banner uriaș pe care scria „Iubesc socialismul, urăsc Brexitul”. „Cascadoria” a fost organizată de un grup numit „Blocul de Stânga”, grup susținut de deputați laburiști, dar și de sindicate și de alți militanți, potrivit The Sun. Printre politicienii care susțin un nou referendum se numără primarul Londrei, care participă la marș. Sadiq Khan a transmis că e vremea ca oamenii să fie chemați din nou la urne pentru a decide în legătură cu ieșirea Marii Britanii din UE. Liderii UE au decis să acorde o amânare a Brexit-ului până la 22 mai, în cazul în care Parlamentul de la Londra votează săptămâna viitoare acordul lui May. În caz contrar, Brexit-ul va fi amânat doar până la 12 aprilie. Participanţii au mai desfăşurat pancarte, pe care scria că „Cel mai bun acord este nici un Brexit!” şi „Noi cerem o consultare populară!”. La protest, denumit „Lăsați decizia în grija poporului”, au fost așteptați în jur de un milion de manifestanți, după estimările realizate după o manifestație asemănătoare care a avut loc în luna octombrie a anului trecut și la care au participat 700.000 de persoane.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button