[ViDEO] Trupul neînsuflețit găsit în Munții Bucegi nu este al lui Andrei Haiduc, ci al unei persoane care nici nu era dispărută la Salvamont
Salvamontiștii au ajuns în zona unde a fost observat cadavrul unei persoane și s-a solicitat din nou intervenția unui elicopter, datorită unei perioade de vreme bună.
„Elicopterul a ajuns la Bușteni și echipajul acestuia stabileste împreună cusalvamontiștii planul de intervenție, astfel încât aceasta să se desfășoare în deplină siguranță, atât pentru echipajul aero, cât și pentru salvamontiștii aflați la sol”, au explicat reprezentanții Salvamont.
Aceștia au informat și că trupul găsit nu este al lui Andrei Haiduc, bărbatul în vârstă de 37 de ani care a fost dat dispărut pe 4 martie, la șase zile după ultima conversație telefonică pe care a avut-o cu o cunoștință căreia i-a spus că se află în drumeție în Munții Bucegi, fără a da detalii.
„Din păcate, cel mai negru gând al salvamontiștilor când merg să recupereze un decedat, cel în care trupul găsit să nu fie al persoanei căutate, ci al unei alte persoane, neanunțate ca dispărută, s-a întâmplat și acum, ca în multe alte situații. Actele găsite asupra victimei ne confirmă ca aceasta nu este persoana anunțată ca dispărută acum 2 săptămâni, fiind vorba de o persoană cu un alt nume, domiciliată în Giurgiu”, au informat reprezentanții Salvamont, pe pagina de Facebook.
Salvamontiștii au pregătit trupul victimei pentru a-l transporta într-un loc în care valea este mai deschisă și va permite apropierea elicopterului pentru executarea trolierii.
Update: Misiune aeriană încheiată cu bine
„Trupul persoanei decedate a fost ridicat în elicopter și misiunea aero s-a încheiat cu bine. Urmează retragerea din munte, pe cale terestră, a celor 10 salvamontiști, sperăm ca și aceasta să se desfășoare cu bine și, diseară, să putem spune că acțiunea s-a încheiat cu adevărat. Urmează alte zile de căutări”, au precizat reprezentanții Salvamont.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.