Expres

BRAȘOV. Scandal în jurul Adăpostului de Noapte. Miza: pachetul de hrană rece pentru beneficiari

 

Date fiind informațiile apărute în spațiul public privitoare la solicitarea implicării comunității locale pentru a acorda sprijin beneficiarilor din cadrul Adăpostului de Noapte din Brașov (în special postări ale unei persoane fizice apărute pe anumite rețele de socializare), Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov a considerat necesar a fi făcute anumite precizări: „Adăpostul de Noapte funcționează ca serviciu social în cadrul instituției noastre având asigurate integral fondurile necesare desfășurării activității specifice, beneficiarilor fiindu-le acordate servicii în conformitate cu prevederile legale. Din aceste considerente, Direcția de Asistență Socială Brașov nu a solicitat sprijin din partea unor persoane fizice sau juridice. Cu toate acestea au existat persoane interesate în a face anumite donații sau sponsorizări pentru a îmbunătăți calitatea vieții beneficiarilor noștri, însă acestea au fost făcute prin încheierea unor contracte de sponsorizare/donații cu respectarea exigențelor prevăzute de legislația specifică (încheierea unui contract, documente justificative ale bunurilor/alimentelor, certificate de conformitate ale produselor alimentare etc)”.

Solicitările de acest tip sunt ilegale

În acest context, comunitatea brașoveană este rugată să nu dea curs solicitărilor venite de la anumite persoane fizice în spațiul public, deoarece acestea contravin prevederilor legale. În cazul în care există persoane fizice sau juridice care doresc să facă donații/sponsorizări, le este recomandat să se adreseze direct instituției și nu unor intermediari. „Direcția de Asistență Socială Brașov se dezice total de astfel de practici, nu încurajează astfel de comportamente și nu a împuternicit pe nimeni să desfășoare astfel de campanii. Vă informăm, de asemenea că răspândirea sau comunicarea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false, precum și solicitarea de sponsorizări/donații în numele unei instituții sunt acțiuni care dacă sunt săvârșite cu vinovăție cad sub incidență penală și nu sunt compatibile cu caritatea și cu asistența socială, iar în cazul repetării unor astfel de comportamente nu vom ezita să ne adresăm organelor abilitate în vederea tragerii la răspundere a celor vinovați”, se arată în comunicatul semnat de Mariana Topoliceanu, directoarea DAS Brașov.

Prânzul și cina se oferă în continuare la „Bucuria Darului”

Toată situația a fost creată de o brașoveancă ce a făcut apel pe Facebook să fie ajutați cu mâncare cei care frecventează Adăpostul de Noapte (din cadrul Centrului pentru Persoane fără Adăpost de pe Zizinului 126C), întrucât din 1 martie nu mai primesc pachetul cu hrană rece. „Într-adevăr, din 1 martie nu se mai acordă acel pachet, în valoare de 4,5 lei pentru fiecare, care se dădea dimineața sau seara, după cum voiau. S-au și schimbat regulile de funcționare și legislația, dar beneficiarii pot merge în continuare la Cantina socială de la Fundația «Bucuria Darului». Acolo primesc un prânz cu mâncare caldă și pachet de hrană rece pentru cină. Sunt 400 de persoane aflate în grija fundației, dintre care 90 provin acum de la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost, pentru care plătim noi. Circa 20 sunt de la Adăpostul de Noapte. Problema este că aceștia nu vor să-și facă dosar pentru venitul minim garantat, fiindcă în acest caz ar trebui să presteze muncă în folosul comunității. Ei spun că nu se duc la cantină, pretextând că e prea departe, dar unii lucrează la negru în timpul zilei, de aceea se bazau pe pachetul de la noi”, ne-a explicat directoarea DAS Brașov.

 
   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button