Expres

BRAŞOV – DOLIU. O fostă cunoscută profesoară de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meșotă” a trecut în nefiinţă!

 

Cu profundă tristețe și imensă durere în suflet, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost soră și mătușă iubitoare, MARIA SORESCU (AMA).

Născută la Brașov în urmă cu aproape 84 de ani, Maria Sorescu a decis, după absolvirea facultății de fizică, să se dedice cu toată ființa sa muncii la catedră.

Revenită în orașul natal, ea a pregătit cu har și dăruire zeci de generații de elevi în aproape jumătate de secol de activitate neîntreruptă la Colegiul National „Dr. Ioan Meșotă”, indiferent de vicisitudinile vremii, ori de titulatura pe care autoritățile comuniste au impus-o vremelnic acestei instituții de top a învățământului brașovean.

Performanțele pedagogice ale celei de la care ne luăm acum rămas bun au fost apreciate și la nivel național, dovadă fiind atât rezultatele obținute de liceenii îndrumați de ea, cât și desemnarea în colectivele de profesori care au pregătit loturile naționale de fizică. De aceea putem spune că, odată cu plecarea dintre noi a doamnei profesoare Maria Sorescu, însăși școala românească de elită a rămas mai sărăcă.

Slujba religioasă de înmormântare va avea loc marți, 12 martie, de la ora 13.00, la Cimitirul Groaveri din Brașov, însă cei care vor dori să își ia rămas bun de la Maria Sorescu (Ama) o vor putea face începând cu ora 9.00, în dimineața aceleiași zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button