112

BRAŞOV. Educatoare acuzată de purtare abuzivă faţă de un copil de cinci ani

 

Citiți și:

BRAȘOV. Scandalul de la Grădinița 23 se lasă și cu plecarea directoarei

BRAȘOV. Anchetă la grădinița unde o educatoare este acuzată că a pedepsit abuziv un copil

Mama unui copil de 5 ani o acuză pe una dintre educatoarele de la o grădiniță de stat din municipiul Braşov că l-a lovit pe băiețel, apoi l-a încuiat în debara, pentru că acesta nu a vrut să doarmă la prânz. Incidentul s-a petrecut la jumătatea lunii ianuarie, la Grădinița nr. 23 din Brașov, dar a ieşit la iveală abia acum. 

„El a fost luat din pătuț, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă și a fost băgat în debara și încuiat cu lumina stinsă. Doamna s-a apropiat de ușă, urlând că așa o să i se întâmple de fiecare dată când nu va dormi. După câteva minute, a fost scos. Băiatul plângea, iar unul dintre colegi spunându-i un lucru, a început să râdă. Văzând că băiatul râde, doamna a spus că înseamnă că nu s-a speriat suficient și l-a băgat din nou în debara, tot cu lumina stinsă și încuiat”, a povestit mama copilului pentru Braşov TV. 

Aceasta adaugă că situația a fost discutată la ședința cu părinții și că educatoarea și-ar fi recunoscut, în cele din urmă, vina, dar parţial, în sensul că a negat că l-ar fi lovit pe copil. Din sursele noastre, femeia a spus că doar l-ar fi dus pe băieţel, pentru două minute, în încăperea în care sunt puse jucăriile şi jocurile. 

Directoarea grădiniței a afirmat că educatoarea a fost cercetată disciplinar și sancționată cu un avertisment scris, conducerea unităţii de învăţământ neavând cadrul legal pentru a lua alte măsuri, cum ar fi desfacerea contractului de muncă, aşa cum au cerut părinţii băiatului. 

Într-un final, nemulţumiţi că educatoarea nu a fost dată afară, părinţii au decis, acum câteva zile, să-şi mute copilul la altă grădiniţă şi să facă public incidentul. O comisie a Inspectoratului Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov s-a aflat astăzi la Grădiniţa 23, iar, în urma scandalului, cadrul didactic, care este debutant, şi-a dat demisia. 

În acelaşi timp, Poliţia s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal.

„Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov s-a sesizat cu privire la acest caz şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, a declarat Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Braşov. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button